Abstract:
Limba franceză este foarte bogată în nume proprii. Între numele proprii şi cele comune sunt asemănări şi deosebiri, atât din punct de vedere semantic, cât şi sintactic. În limba franceză se întîlnesc o mare varietate de nume proprii, care îşi au originea în cele comune. S-ar părea că asocierea a două cuvinte- unul propriu şi altul comun - pare imposibilă, însă prin intermediul creativităţii, imaginaţiei proprii unui individ iau naştere aceste asemănări şi deosebiri.
Substantivul propriu denumeşte individual o fiinţă sau un lucru pentru a le deosebi de alte fiinţe sau lucruri din aceeaşi categorie. Substantivele proprii se scriu cu iniţiala majusculă : Franţa, Simon, etc.
Poartă nume proprii, privind lucrărilor franceze de gramatică şi lexicografie (normativă, mai ales), persoanele (prenume, nume de familie, pseudonime), personajele (religioase, literare, mitologice), animale, sărbători, clădiri publice, ordinile de stat, organismele politice, simbolurile ştiinţifice, ş.a.m.d.
