Implicații ale științei sinelui în politicile curriculare din România

Abstract

Realităţile educaţionale actuale susțin necesitatea cercetării științifice a inteligenței emoționale a educabililor. Nu este vorba despre a aborda prin opoziţie, contrastant, inteligenţa cognitivă şi inteligenţa emoţională, ci, dimpotrivă, susţinem necesitatea de a le aborda împreună, ele funcţionând complementar. Practic, învăţarea autentică nu se produce izolat de emoţii şi de sentimente, ci este generată şi potenţată de acestea, în condiţiile creării unui spaţiu intersubiectiv asigurat de cadrele didactice şi de copii. Într-un astfel de spaţiu, emoţiile copiilor îşi găsesc contexte de manifestare liberă, necenzurată, prin demersuri constructive şi autoconstructive, prin implicare deplină – cognitivă, afectiv-motivaţională şi psihomotorie. Știința sinelui a evoluat de la o sumă de idei și practici la abordări științifice interdisciplinare, integrate, susținute de cercetări educaționale și curriculare. Astăzi, știința sinelui este un set sistematic și interpretativ de cunoștințe și achiziții legate de formarea și dezvoltarea integrată a abilităților și competențelor emoționale și sociale, în strânsă legătură cu rațiunea. Lucrarea de față prezintă o analiză educațională și curriculară a științei sinelui din perspectivă paradigmatică. Totodată, sunt prezentate o serie de implicații ale științei sinelui în politicile curriculare din România, precum „puncte de intrare” ale inteligenţei emoţionale și ale inteligenței sociale în învăţământul din România.