Abstract:
In a hectic, performance-centric world where comparison and competition have become ubiquitous, the human brain often finds dysfunctional self-defense mechanisms to cope with the multitude of stimuli acting upon it. Thus, we talk about self-sabotage and self-undermining, as concepts related to self-destructive behavior and thoughts that, most of the time, have negative effects in our lives. Self-sabotage involves deliberately preventing one’s success, this is associated with physical, mental, and emotional degradation (Wilson, 2021). Dobler, Emmermacher, et al. (2021) argue that self-undermining is a health-impairing behavior pattern, with individuals experiencing pressure to perform tasks and pushing themselves to higher and higher standards. raised. It is the fulfillment of a conceptual distinction between self-handicapping and self-handicapping behaviors. Both affect individual performance, but self-handicapping reserves a conscious strategy to protect self-esteem in the event of failure, while self-undermining involves reactive, unwanted behaviors, diminishing individuals’ optimal functioning, thus undermining development (Bakker & Wang, 2020). Individual capacities for self-evaluation, awareness, learning, and personal growth can contribute considerably to removing self-sabotage and self-undermining from personal and professional life, but perceived empathy is also found useful to provide support to people who are under the influence of the two behaviors.
Description:
Într-o lume agitată, centrată pe performanță, în care comparația și competiția au devenit omniprezente, creierul uman găsește adesea mecanisme de autoapărare disfuncționale pentru a face față multitudinii de stimuli care acționează asupra lui. Astfel, vorbim despre autosabotaj și autosubminare, ca concepte legate de comportamentul și gândurile autodistructive care, de cele mai multe ori, au efecte negative în viața noastră. Autosabotarea implică prevenirea în mod deliberat a succesului cuiva, aceasta fiind asociată cu degradarea fizică, mentală și emoțională (Wilson, 2021). Dobler, Emmermacher, et al. (2021) susțin că auto-subminarea este un model de comportament care afectează sănătatea, indivizii care se confruntă cu presiune pentru a îndeplini sarcini și împingându-se la standarde din ce în ce mai înalte, ridicat. Este împlinirea unei distincții conceptuale între comportamentele de între comportamentele de auto-handicap și auto-handicap. Ambele afectează performanța individuală, dar auto-handicaparea își rezervă o strategie conștientă de a proteja stima de sine în caz de eșec, în timp ce auto-subminarea implică comportamente reactive, nedorite, diminuând funcționarea optimă a indivizilor, subminând astfel dezvoltarea (Bakker & Wang, 2020) . Capacitățile individuale de autoevaluare, conștientizare, învățare și creștere personală pot contribui semnificativ la eliminarea autosabotajului și autosubminarea din viața personală și profesională, dar empatia percepută este, de asemenea, utilă pentru a oferi sprijin persoanelor care se află sub influența cele două comportamente.