Modelul învățării constructiviste respinge orice tendință de abordare a instruirii ca „proces mecanic de acumulare a cunoștințelor”, afirmă doar că elevul, îndrumat de profesorul constructivist hotărăște care informații să fie consolidate și care sunt elementele ce trebuie „imitate”. Acest model transformă elevul din obiect în subiect al învățării, consideră că elevul este coparticipant la propria formare, angajează intens toate forțele psihice de cunoaștere și asigură elevului condiții optime de a se afirma individual și în echipă dezvoltă motivația pentru învățare și permite evaluarea propriei activități. Activitățile școlare constructiviste, oferite constituie opțiuni metodologice și instrumentale care îmbogățesc practica evaluativă evitând rutina și monotonia. Valențele formative le recomandă susținut în acest sens. Este cazul, în special, al portofoliului, al proiectului, al hârților conceptuale, al investigației care, în afara faptului că reprezintă importante instrumente de evaluare, constituie în primul rând sarcini de lucru a căror rezolvare stimulează învățarea de tip euristic.