Abstract:
Identical in the interwar period, the historical destiny of Bessarabia and Romania was naturally reflected in their spiritual life, an assertion that can be illustrated even by the full consonance of the creations in the field of culture and literature. Thus, in the last hundred years, the picture of literature from the East of the Prut has many points of convergence with the literature belonging to the Country, which requires that one should treat them as a whole. Because it is, in fact, a single literature, created in the same language and belonging, in fact, to the same people, separated - temporarily and conjuncturally - by a forced border. In the postwar period, especially, the drama of Romanian writers, on both sides of the Prut, consisted in the inability to express oneself freely, to tell the truth, and to protest, in writing, against abuses and injustices of all kinds. Sometimes, to deceive the vigilance of censorship, some writers have resorted to parables or Aesop's discourse. This is the case of some of the prosaic creations of the Bessarabian Aureliu Busuioc, who began, as a novelist, in the seventh decade of the last century, with an anti-system writing, ignoring the realist-socialist formula and proposing a new literary paradigm. Resuming the traditions of interwar modernist literature, Aureliu Busuioc was, in Soviet Moldova, among the first to rehabilitate aesthetics, entering the field of modern literature and inaugurating a new beginning in the Romanian novel. Later, through the other successful novels, Aureliu Busuioc, adopting a playful and ironic formula, entered the empty field of the intellectual novel, anticipating postmodernist creations. This is what we intend to argue in this article.
Description:
Identic în perioada interbelică, destinul istoric al Basarabiei şi României s-a reflectat, în mod firesc, în viaţa spirituală a acestora, aserţiune care poate fi ilustrată inclusiv prin deplina consonanţă a creaţiilor din domeniul culturii şi literaturii. Aşa se face că, în ultima sută de ani, tabloul literaturii de la Est de Prut comportă numeroase puncte de convergenţă cu literatura din Ţară, ceea ce impune tratarea lor ca un singur tot. Fiindcă este vorba, de fapt, de o singură literatură, creată în aceeaşi limbă şi aparţinând, în fond, aceluiaşi popor, despărţit – vremelnic şi conjunctural – printr-o graniţă silnic impus. În epoca postbelică, mai cu seamă, drama scriitorilor români, de pe ambele maluri de Prut, a constat în neputinţa de a se exprima liber, de a spune adevărul şi de a protesta, prin scris împotriva abuzurilor şi nedreptăţilor de tot felul. Uneori, pentru a înşela vigilenţa cenzurii, unii scriitori au recurs la parabolă sau la discursul esopic. Este cazul unora dintre creaţiile prozastice ale basarabeanului Aureliu Busuioc, care a debutat, ca romancier, în deceniul şapte al veacului trecut, cu o scriere anti-sistem, ignorând formula realist-socialistă şi propunând o nouă paradigmă literară. Reluând tradiţiile literaturii moderniste interbelice, Aureliu Busuioc a fost, în Moldova sovietizată, printre cei dintâi care a reabilitat esteticul, intrând pe terenul literaturii moderne şi inaugurând un nou început în romanul românesc. Ulterior, prin celelalte romane de succes, Aureliu Busuioc, adoptând o formulă ludică şi ironică, intra pe terenul viran al romanului intelectual, anticipând creaţiile postmoderniste. Este ceea ce ne propunem să argumentăm în prezentul articol.