Abstract:
Psihologia tânărului, adultului și vârstnicului reprezintă a continuitate a disciplinei Psihologia dezvoltării, predată la studenții ciclului I de licență, la specialitățile Psihologie, Psihopedagogie, Asistență Socială și Psihopedagogie Specială. Ea oferă date, concepte, idei, explicaţii cu privire la evoluţia psihică de dincolo de adolescență până la sfârşitul vieţii. Astfel, contribuie la întregirea cunoştinţelor masteranzilor despre dezvoltarea psihică umană, asigură bagajul de cunoştinţe, care să permită desfăşurarea de activităţi de consiliere, terapie şi la celelalte cicluri de dezvoltare sau programe speciale destinate adulţilor și construieşte o perspectivă a dezvoltării care orientează mai bine acţiunile formative la orice vârstă. Această disciplină familiarizează masteranzii cu problematica dezvoltării umane și conține cele mai importante și noi cercetări și teorii psihologice cu privire la dezvoltarea umană, oferind o viziune complexă, de ansamblu asupra dezvoltării, a legităților, factorilor responsabili de schimbările din comportamentul adulților, a crizelor generatoare de noi motivații ale dezvoltării, a vârstelor și stadiilor distincte ale dezvoltării, cu profiluri psihologice diferite.