Description:
Un viitor specialist cu studii universitare/licenţă sau masterat (fie pedagog, medic, psiholog, inginer etc.) şi cetăţean al statului nostru, trebuie să fie apt să-şi întemeieze şi dirijeze o familie durabilă, să-şi educe copiii în conformitate cu valorile autentice şi să promoveze cunoştinţele în domeniul eticii, psihologiei şi pedagogiei familiale.
Programul de masterat Consilierea şi educaţia familiei este unul complex, prospectiv, axat pe pregătirea specialiştilor în domeniul consilierii familiei, adulţilor şi copiilor, în situaţii dificile, de criză, la fel, are ca scop promovarea valorilor fundamentale, naţionale şi familiale.
Oportunitatea studierii cursului Pedagogia şi Psihologia familiei ţine de problematica familiei şi rezultă din necesitatea formării atitudinilor pro-familie şi a competenţelor de consiliere şi cunoaştere a particularităţilor formării şi menţinerii unui mod sănătos de viaţă a unei familii durabile; a armonizării relaţiilor familiale, şi, deci, de modificare a comportamentelor privind cultura relaţiilor intra- şi inter-generaţionale în cadrul familiei.