Abstract:
Programul Tehnologii inovative în dezvoltarea personală vizează atât nevoile de formare profesională a cadrului didactic privind predarea conținuturilor disciplinei, cât și nevoile individuale de dezvoltare personală. oferă diverse strategii, metode, tehnici și resurse de predare, raportate la tendințele în educație ale secolului XXI.
Programul este proiectat în baza Cadrului de referință a Curriculumului National și reprezintă una dintre modalitățile de implementare a politicilor educaţionale vizate de Codul Educației al Republicii Moldova; se raportează la Recomandarea Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene privind competențele-cheie din perspectiva învățării pe parcursul întregii vieți, care orientează absolvenții învățământului general obligatoriu spre formarea competențelor-cheie de a învăța să înveți, competențe sociale și civice, acțional strategice, de autocunoaștere și autorealizare, competențe antreprenoriale etc.
Description:
Numărul total de ore/credite: 150 ore (40 ore contact direct, 110 ore activitate individuală) - 5 credite. Grupul țintă: Cadre didactice din sistemul de învățământ general, colegii