Abstract:
Psihopatologia se constituie ca disciplină de sine stătătoare, la confluenţa întâlnirilor interdisciplinare ale „umanului”. Ea va prelua obiectul de la psihiatrie, modelul de gândire şi metodele – de la psihologie şi filozofie, iar atitudinea faţă de obiectul cunoaşterii – de la psihanaliză. Odată constituită, psihopatologia îşi rganizează direcţiile de cunoaştere în următoarele sectoare: ) Psihopatologia generală: studiază normalitatea şi anormalitatea psihică, doctrina bolii mintale, conceptele şi limbajul său ştiinţific, discursul epistemic,etc.
b) Psihopatologia clinică: studiază procesele de organizare şi dezorganizare a istemului personalităţi, fenomenele psihice morbide reprezentate prin tulburările proceselor psihice, simptomele şi sindroamele psihopatologice, precum şi cadrul general al nosologiei psihiatrice.
c) Psihopatologia nosologică : studiază aspectele psihopatologice specifice ale bolilor mentale, tipul de alterare psihică şi semnificaţia medico-psihologică a olilor mintale. Un loc important este rezervat patologiei psihosomatice precum şi suferinţelor psiho-morale.
d) Psihopatologia antropologică şi socială: studiază într-o manieră sinteticoglobală modele de personalitate în psihopatologie,tulburările psihice ale grupurilor socio-umane (psihozele colective), variaţiile trans-culturale sau etnoculturale ale bolilor psihice, raporturile psihopatologiei cu alte discipline maniste.
