Abstract:
Potrivit definiţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, folosirea excesivă continuă sau sporadică a drogurilor, incompatibilă sau fără nici o legătură cu practica medicală, este considerată drept consum sau abuz. Drogurile pot fi folosite de indivizi în mod:
- excepţional, constituind în sine operaţiunea propriu-zisă de a încerca o dată sau de mai multe ori un drog, fără a continua această practică;
- ocazional, folosirea drogurilor în formă intermitentă, fără a se ajunge până la dependenţă fizică şi psihică;
- episodic, folosirea drogurilor într-o anumită împrejurare;
- sistematic, folosirea drogurilor caracterizată de apariţia şi crearea dependenţei.
Comitetul de experţi al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a stabilit, în anul 1964, elementul comun – starea de dependenţă, care caracterizează abuzul de droguri, recomandând înlocuirea termenilor de ,,toxicomanie” şi ,,obişnuinţă” cu acel de ,,dependenţă”.
Dependenţa este o formă de consum voluntar, abuziv, periodic sau cronic de substanţe care generează dependenţă, dăunătoare atât individului, cât şi societăţii, fără a avea la bază o motivaţie medicală, spre deosebire de farmacodependenţele lasice, legitime, care sunt de origine terapeutică sau paramedicală.
Din punct de vedere farmacologic, conform definiţiei date de Organizaţia Mondială a sănătăţii, prin dependenţă trebuie să înţelegem ,,starea psihică sau fizică ce rezultă din interacţiunea unui organism şi a unui medicament,
caracterizată prin modificări de comportament şi alte reacţii, însoţite totdeauna de nevoia de a lua substanţa în mod continuu sau periodic pentru a-i resimţi efectele sale psihice şi uneori pentru a evita suferinţele”.
