Abstract:
Prezenta lucrare cuprinde rezultatele activităţii știinţifico-didactice a cadrelor profesoral didactice, care activează în cadrul Universităţii Pedagogice de Stat “Ion Creangă” din Chişinău, reflectate în lucrările scrise și publicate pe durata anilor 2018-2019. Bibliografia include manuale, monografii, publicaţii metodico-didactice, capitole din manuale şi monografii, dicţionare, materiale ale conferinţelor, teze de doctorat, autoreferate ale tezelor de doctor, cât și contribuţii ale cadrelor profesoral didactice în reviste știinţifice, teze ale comunicărilor la congrese, simpozioane, conferinţe naţionale / internaţionale, atât în format tradiţional cât și în format electronic.
Descrierile bibliografice sunt grupate pe facultăţi în ordinea alfabetică a primului cuvânt din descriere. Documentele cu caractere chirilice sunt aranjate în continuare, în aceiași ordine. De menţionat că numele autorilor sunt înscrise după cum au apărut în titlul lucrării, de aceea unii autorii se pot regăsi în ambele şiruri alfabetice.
Un compartiment aparte îl constituie Materialele conferinţelor şi simpozioanelor ştiinţifice organizate în cadrul UPSC, Analele ştiinţifice ale doctoranzilor şi competitorilor, precum şi Revistele ştiinţifice instituţionale.