Abstract:
Abilitățile, cunoștințele și competențele intelectuale sunt toate dobândite prin învățare. Învățarea este procesul de dobândire a experienței intelectuale, înțelegerea asimilării informațiilor, formarea gândirii, sferei afective, voinței și, astfel, formarea sistemului de personalitate. Învățarea a fost abordată în mod diferit de-a lungul timpului de către oamenii de știință: behavioriștii definesc învățarea într-un mod simplist, ca o substituire a stimulilor, realizată intern, prin formarea temporară a legăturilor între diferitele centre nervoase și considerând ca principalii factori de învățare imitația și curiozitatea; cognitiviștii văd învățarea ca acțiuni, operații mentale, care se realizează prin interiorizarea acțiunilor reale; constructiviștii definesc învățarea ca formarea cunoștințelor prin interacțiunea socială.