Description:
Activitatea de proiectare a activităţilor educaţionale în grădiniţa de copii este una importantă, care necesită rigurozitate, seriozitate, competenţă şi gîndire strategică.
Proiectarea didactică este o activitate complexă , un proces deliberativ de fixare a paşilor ce vor fi parcurşi în realizarea instrucţiei şi educaţiei.
Proiectarea didactică- o anticipare a ceea ce doreşte educatorul să realizeze împreună cu copiii în cadrul unei activităţi, a unei zile, a unei luni, pe parcursul unui an, ţinînd cont de obiectivele curriculare
De calitatea actului de planificare depinde calitatea realizării activităţilor educaţionale şi nu numai. În grădiniţa de copii se planifică pînă şi momentele de regim, etapele plimbărilor la aer liber, traseul excursiilor organizate cu copiii, activităţile frontale dar şi pe centre educaţionale etc. De aceea educatorii, în formarea lor, pun accent pe dezvoltarea competenţelor de proiectare- planificare, organizare şi self- management.
Propunem acest ghid studenţilor facultăţilor de Pedagogie, educatorilor din grădiniţe, tinerilor specialişti. Din ghid Dumnealor vor putea selecta şi adapta exemple de scheme pentru planificarea zilnică şi săptămînală, modele de organizare a mesajului zilei, model de planificare săptămînală detaliată , idei şi exemple de elaborare a materialelor distribuitive etc.