Abstract:
Comportamentul agresiv se poate manifesta de la abuzuri verbale – prin cuvinte care jignesc și calomniază – până la distrugerea de bunuri, iar cei care-l manifestă au un temperament impulsiv, irascibil și agitat. Acest comportament agresiv în spațiul familial este o problemă de mare actualitate în întreaga lume, fără ca subiectul să se fi epuizat, rămânând așadar ca un teren de cercetare în care conceptualizarea este controversată și plină de nepotriviri, iar operaționalizarea, inclusiv cea de natură statistică, are dificultăți cu tot felul de taxonomii care nu se validează reciproc, cât și cu o lipsă totală de consens privind definițiile de lucru. Mediul familial agresiv - este mediul familial unde se produc acțiuni sau proceduri în forță, cum ar fi atacuri de orice fel (fizice, emoționale,sexuale) neprovocate, mai ales atunci când acestea sunt destinate să domine sau să stăpânească, pentru a deține controlul în familie.